D. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 8 decembrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza D. v. Republica Moldova (nr. 25397/09). Cauza se referă la arestarea ilegală a reclamantei și maltratarea ei de către poliție în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie 2009.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în seara de 7 aprilie 2009, reclamanta și colega ei R. s-au deplasat spre Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au întâlnit cu o rudă a reclamantei, dl V. Boboc, cu care au stat până noaptea târziu. Reclamanta, R. și dl Boboc făceau parte dintr-un grup de circa 50 de tineri care protestau în mod pașnic în stradă. În noaptea de 8 aprilie, aproximativ la ora 01:00, grupul de tineri fusese înconjurat de către polițiști care protejau clădirea Guvernului, reprezentanți mascați ai forțelor speciale și polițiști înarmați îmbrăcați în civil. Tinerii au fost somați să se culce la pământ, fiind bruscați și grav loviți cu bastoane de cauciuc și arme, ulteriori fiind duși la comisariate. În timp ce se afla în mașina poliției, reclamanta și R. au văzut polițiștii lovindu-l pe dl Boboc, care deja era inconștient și nu mai reacționa la lovituri.

La 14 aprilie 2009 reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, iar la 4 mai 2009 ea a depus o plângere la Procuratura Generală, în care descria evenimentele din 7-8 aprilie 2009. Ea a menționat că, fiind aduși la Comisariatul de Poliție Buiucani, toate persoanele arestate, inclusiv reclamanta și R., fuseseră maltratate de către colaboratorii de poliție. La 1 iunie 2009 reclamanta a fost audiată de către judecătorul de instrucție în legătură cu decesul dlui Boboc, identitatea ei fiind ascunsă. Deși ea solicitase să i se acorde protecție în calitate de martor, cererea respectivă a fost respinsă de către procuror.

La 22 iulie 2009 a fost inițiată o urmărire penală în baza plângerii reclamantei din 4 mai 2009, care a fost ulterior conexată cu o altă cauză referitoare la acțiuni similare comise în privința altor persoane. La 15 ianuarie 2013 procesul penal a fost suspendat, deși fuseseră audiați circa 200 de ofițeri ai Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, victime și martori, iar numeroase înregistrări video și audio, publice și private, fuseseră examinate. Cu toate acestea, era imposibilă determinarea cu exactitate a ofițerilor care aplicaseră forța fizică în privința victimelor și a necesității aplicării forței fizice în fiecare caz individual.

În paralel, la 2 noiembrie 2015 colaboratorul de poliție G., care fusese de gardă în noaptea dintre 7 și 8 aprilie 2009 la Comisariatul de Poliție Buiucani, a fost condamnat pentru neglijență în serviciu, stabilindu-se faptul că el nu își îndeplinise obligațiunile legale în momentul asistării la maltratarea tinerilor în comisariat. La 18 mai 2016 Curtea Supremă de Justiție a menținut această sentință, făcând referire, inter alia, la mărturiile depuse de către reclamantă și R.

Reclamanta s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 2 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând existența riscului pentru viața ei în urma asistării la decesul dlui V. Boboc și refuzul autorităților de a-i oferi protecție în calitate de martor. Guvernul a invocat că viața reclamantei nu fusese supusă unui risc iminent, iar ascunderea identității sale în timpul depunerii declarațiilor era suficientă pentru a-i asigura protecție. Cu referire la acest capăt de plângere, Curtea a concluzionat că reclamanta nu demonstrase că exista un pericol suficient de grav și imediat pentru viața ei, care ar implica obligația pozitivă a Statului de a-i asigura protecție, declarând acest capăt de plângere în mod vădit nefondat.

În continuare, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 3 din Convenție, invocând maltratarea sa de către colaboratorii de poliție la 7 aprilie 2009. Ea a invocat investigarea ineficientă a plângerilor sale în acest sens, care nu se finalizase nici după zece ani de la inițierea acesteia, menționând și lipsa informării sale în legătură cu evoluția investigației și deciziile adoptate. Guvernul a invocat lipsa probelor care ar demonstra detenția reclamantei și maltratarea ei de către poliție.

Reiterând importanța fundamentală a Articolului 3 din Convenție într-o societate democratică și referindu-se la obligația pozitivă a Statului de a efectua o investigație eficientă în cazurile referitoare la acuzații credibile de rele tratamente comise de către polițiști sau alți agenți ai Statului, Curtea a notat, în primul rând, faptul condamnării definitive a lui G. pentru eșecul de a reacționa potrivit legii în momentul în care mai multe persoane, inclusiv reclamanta, fuseseră aduse la Comisariatul de Poliție Buiucani la 7 aprilie 2009. Astfel, Curtea a determinat cu certitudine faptul că reclamanta fusese arestată în noaptea dintre 7 și 8 aprilie 2009.

În continuare, Curtea a notat că reclamanta prezentase, deși cu o anumită întârziere, rapoarte de expertiză medico-legală, care dovedeau consecințele atât fizice, cât și psihologice ale maltratărilor. Curtea a considerat că tardivitatea prezentării rapoartelor de expertiză trebuia analizată într-un context mai larg, ținând cont de experiența traumatizantă în urma arestului său din 7 aprilie 2009 și situația deosebit de vulnerabilă în care se afla ea, având în vedere presupusa asistare la decesul dlui Boboc. În final, Curtea a notat că loviturile aplicate reclamantei și traumele psihologice ulterioare nu rezultau din acțiunile reclamantei, astfel încât să determine necesitatea aplicării forței în privința ei. Prin urmare, s-a constatat că reclamanta fusese supusă relelor tratamente de către agenții Statului, contrar Articolului 3 din Convenție.

Cu referire la investigarea relelor tratamente la care fusese supusă reclamanta, Curtea a concluzionat că deficiențele admise de către autoritățile naționale, precum inițierea tardivă a cauzei penale, durata excesivă a acesteia, eșecul implicării reclamantei în cadrul procedurilor, prin informarea acesteia despre deciziile importante adoptate, și lipsa identificării rolurilor ofițerilor mascați ai forțelor speciale au încălcat Articolul 3 din Convenție sub aspect procedural.

Totodată, Curtea a constatat și o încălcare a Articolului 5 din Convenție, observând faptul că Guvernul menționase despre lipsa unor informații oficiale privind detenția reclamantei în noaptea dintre 7 și 8 aprilie 2009. În acest sens, Curtea a accentuat că lipsa consemnărilor oficiale cu privire la detenția unei persoane constituie o negare absolută a garanțiilor prevăzute de Articolul 5 din Convenție și o încălcare extrem de gravă a acestei dispoziții, făcând referire și la faptul că autoritățile naționale constataseră faptul detenției reclamantei în noaptea dintre 7 și 8 aprilie 2009.

Ținând cont de eșecul reprezentantului reclamantei de a prezenta pretențiile pentru satisfacția echitabilă în timp util și în conformitate cu procedura stabilită de Regulamentul Curții, Curtea a decis să nu acorde nicio compensație în această privință.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie