Covalenco v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 16 iunie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o hotărâre în cauza Covalenco v. Republica Moldova (nr. 72164/14).

La 13 iulie 2009, în urma unui accident rutier, mașina reclamantului, condusă de soția acestuia, a fost grav avariată. Reclamantul s-a adresat de mai multe ori către compania de asigurare, solicitând achitarea indemnizației de asigurare, dar fără vreun rezultat. La 12 iulie 2012 reclamantul a inițiat un proces civil împotriva companiei de asigurare. Instanțele de fond și de apel au decis în favoarea lui, obligând compania de asigurare să-i achite contravaloarea deplină a mașinii. Cu toate acestea, la 30 aprilie 2014 Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile instanțelor inferioare și a respins acțiunea reclamantului, susținând, în special, că polița lui de asigurare nu acoperea situația în care mașina reclamantului era condusă de către soția sa. Totodată, instanța a acceptat argumentul companiei de asigurare cu privire la faptul că aceasta nu avusese acces la mașina avariată. Curtea Supremă de Justiție a eșuat să răspundă la contraargumentul reclamantului referitor la faptul că mașina se aflase în posesia companiei și fusese evaluată de către un expert numit de aceasta.

Bazându-se pe Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că examinarea recursului de către Curtea Supremă de Justiție avusese loc fără participarea părților și fără examinarea argumentelor incluse în referința sa, iar la baza pronunțării deciziei irevocabile au stat argumente complet noi, care nu fuseseră dezbătute anterior în fața instanțelor inferioare.

Guvernul a invocat că, de fapt, Curtea Supremă de Justiție constatase examinarea incorectă a cauzei de către instanțele de fond și de apel, iar în urma administrării probelor prezentate anterior de către părți, aceasta a ajuns la concluzia că reclamantul eșuase să asigure accesul companiei de asigurări la vehiculul avariat și la documentele referitoare la starea acestuia în urma accidentului, iar polița de asigurare nu conținea și numele soției reclamantului.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că decizia Curții Supreme de Justiție nu făcea nicio referire la constatările instanțelor inferioare, aceasta înlocuind aprecierile date anterior circumstanțelor de fapt și prevederilor legale cu cele proprii. În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că, deși Curtea Supremă de Justiție era o instanță supremă competentă să examineze un recurs, în realitate aceasta a acționat ca o instanță de fond, iar reclamantului nu îi putea fi imputat faptul că eșuase să solicite examinarea cauzei în cadrul unei ședințe de judecată.

De asemenea, Curtea a notat că părțile prezentaseră argumente noi în fața Curții Supreme de Justiție, precum locul de aflare a mașinii avariate și accesul companiei de asigurare la aceasta. Având în vedere existența unor contradicții între aceste declarații, Curtea Supremă de Justiție nu putea să renunțe la o ședință publică înainte de a adopta decizia sa, care era o hotărâre irevocabilă pronunțată în cadrul litigiului respectiv.

În continuare, Curtea a constatat că, de fapt, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul companiei de asigurare, fără a oferi un răspuns la contraargumentul reclamantului cu privire la aflarea mașinii avariate în posesia companiei de asigurări și efectuarea expertizei asupra acesteia de către un expert ales de compania de asigurări. În opinia Curții, acest argument era esențial pentru examinarea cauzei și, în eventualitatea în care ar fi fost acceptat, putea conduce la adoptarea unei soluții diferite. Totodată, Curtea a observat că, în momentul respingerii acțiunii reclamantului, Curtea Supremă de Justiție s-a bazat pe un motiv nou care nu fusese invocat sau dezbătut de către părți, care se referea la faptul că polița de asigurare nu acoperea situația în care mașina era condusă de către soția reclamantului.

Prin urmare, Curtea a constatat că procedura de examinare a recursului de către Curtea Supremă de Justiție nu fusese echitabilă, contrar Articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea a acordat reclamantului 3500 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie