Coteț v. Republica Moldova

      La 23 octombrie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Coteț v. Republica Moldova (nr. 72238/14).
Reclamantul Iurii Coțeț s-a plâns în fața Curții în temeiul Articolelor 3 și 5 §§3, 4, 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că a fost deținut în arest preventiv aproximativ patru luni în condiții inadecvate de detenție. Fiind acuzat că în urma unei altercații, din imprudență a vătămat o persoană, acesta s-a plâns de lipsa unor temeiuri relevante și suficiente pentru aplicarea arestului, iar instanțele i-ar fi refuzat accesul la materialele conținute în dosarul penal și, că instanțele au examinat cererea sa habeas corpus timp de aproximativ trei săptămâni. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de lipsa unui remediu efectiv întru realizarea drepturilor sale.
La 15 iunie 2014 a fost inițiată urmărirea penală în privința reclamantului, bănuit în comiterea infracțiunilor prevăzute de articolele 151 alin. (1) și 287 alin. (1) Cod penal, iar la 18 iunie 2014 dosarele penale au fost conexate într-o singură procedură. La cea din urmă dată, partea acuzării a înaintat demers de aplicare a arestului preventiv pe un termen de 30 zile, care a fost admis prin încheierea instanței din 18 iunie 2014.
La 11 iulie 2014 în rezultatul examinării demersului procurorului de prelungire a arestului preventiv pe un termen de 30 zile, prin încheierea Judecătoriei Ialoveni a fost respins demersul procurorului, aplicând în privința reclamantului măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2014, încheierea din 11 iulie 2014 a fost casată, iar în privința reclamantului a fost prelungită măsura preventivă pe un termen de 30 de zile.
După pronunțarea încheierii din 11 iulie 2014, reclamantul s-ar fi eschivat de organul de urmărire penală, temei ce a condiționat reținerea acestuia la 25 august 2014 și continuarea menținerii în stare de arest în baza deciziei Curții de Apel din 22 iulie 2014. Ulterior, termenul fusese prelungit până la 20 noiembrie 2014.
La 1 septembrie 2014 partea apărării a depus o cerere habeas corpus, care a fost respinsă la 23 septembrie 2014.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2014, în privința reclamantului a fost dispusă înlocuirea măsurii preventive arestul și aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie începând cu aceeași dată.
Prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 30 iunie 2016, reclamantul a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunilorprevăzute de articolele 287 alin. (1)și 157 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea pedepsei definitive de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată pe un termen de 1 an și 6 luni. Sentința a fost menținută de către instanțele ierarhic superioare.
Cu referire la Articolul 5 § 3 din Convenție, Curtea a notatcă, printre altele, cauza penală intentată împotriva reclamantului cu privire la vătămarea integrității corporale cauzată nu a avut un grad înalt de complexitate. De asemenea,a avut loc audierea unui număr redusde persoane prezente la momentul producerii faptelor. Cu referire la perioada de 11 iulie – 25 august 2014, s-a notat că reclamantul s-a aflat în libertate și se pare că nu a existat riscul eschivării de la răspundere sau cel al ingerinței în bunul mers al urmăririi penale. Astfel, Curtea a statuat că nu au existat motive relevante și suficiente privind prelungirea arestului preventiv ale reclamantului, și, în consecință, a fost avut loc încălcarea Articolului 5 § 3 din Convenție.
Cu referire la Articolul 5 § 4 din Convenție în ceea ce privește accesul la materialele dosarului, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt de cerere în temeiul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție din cauza neepuizării căilor interne de recurs, iar cu privire la aspectul ce ține de examinarea cererii habeas corpus depusă de către partea apărării la 1 septembrie 2014 și respinsă la 23 septembrie 2014, Curtea a notat că această perioadă de examinare a cererii nu constituie un termen rezonabil, și, prin urmare, a avut loc încălcarea Articolului 5 § 4 din Convenție.
În consecință, Curtea a constatat violarea Articolului 5 § 5 din Convenție de lipsa unui remediu național pentru încălcarea Articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție.
Cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului în penitenciarul nr. 13-Chișinău, Curtea a reiterat principiile generale expuse în mod repetat într-o serie de cauze și, prin urmare, a constatat că a avut loc și violarea Articolului 3 din Convenție.
Curtea a acordat reclamantului 4000 euro pentru prejudiciul moral provocat și 2000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea  este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.