Colesnic v. Republica Moldova

La 5 martie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea sa în cauza Colesnic v. Republica Moldova (nr. 18081/07).

Din circumstanțele cauzei rezultă că în 1998 soțul reclamantei a fost condamnat la închisoare pentru escrocherie. Prin aceeași hotărâre, instanța a dispus confiscarea casei reclamantei și a soțului ei din motivul că ar fi fost construită din venituri ilegale. În anul 2000 reclamanta a inițiat o acțiune în justiție, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate cu privire la jumătate din casă și anularea confiscării acelei părți a casei. La 9 decembrie 2002 Judecătoria Râșcani a admis acțiunea reclamantei, a recunoscut dreptul ei de proprietate asupra unei jumătăți de casă și a dispus anularea confiscării în acest sens. Hotărârea respectivă nu a fost atacată și a devenit irevocabilă. În cadrul acelui proces de judecată, interesele statului au fost reprezentate de către Secția Financiară Râșcani. Susținând că nu cunoscuse despre hotărârea respectivă înainte de 5 iunie 2006, Inspectoratul Fiscal de Stat (în continuare „IFS“) a declarat apel împotriva acesteia abia la 20 iunie 2006, nesolicitând repunerea în termen. La 15 noiembrie 2006 Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat cu referire la repunerea în termen, a admis apelul, a casat hotărârea din 9 decembrie 2002 și a trimis cauza la rejudecare. Luând ca bază Hotărârea Guvernului nr. 972 din 11 septembrie 2001, instanța a considerat că interesele statului nu fuseseră reprezentate în mod corespunzător, deoarece IFS nu ar fi fost citat în fața primei instanțe.

Adițional, la 26 octombrie 2011 Curtea a informat reclamanta despre instituirea unui nou remediu intern în baza Legii nr. 87, destinat să repare prejudiciul provocat de durata excesivă a procedurii la nivel național.

Abordând pretinsa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Procolul nr. 1 la Convenție din cauza casării unei hotărârii irevocabile, Curtea a constatat că hotărârea irevocabilă din 9 decembrie 2002, pronunțată în favoarea reclamantei, a fost casată la 15 noiembrie 2006 în urma admiterii apelului depus de către IFS. Potrivit legislației procedurale în vigoare la data faptelor, termenul de introducere a căii de atac era de cincisprezece zile de la comunicarea hotărârii integrale părților. Curtea a stabilit că, în cadrul examinării cauzei în fond, statul a fost reprezentat de către una din autoritățile sale. Reprezentantul Secției Financiare Râșcani a depus referința sa cu privire la fondul cauzei și a solicitat examinarea în lipsa lui. Din dosar rezultă că acesta a luat act de hotărârea din 9 decembrie 2002 la 25 decembrie 2002. Curtea de Apel Chișinău a admis apelul deoarece IFS nu fusese citat la proces, nereferindu-se la faptul că interesele statului fuseseră reprezentate de o altă entitate publică. În plus, Curtea a notat că Hotărârea Guvernului nr. 972 din 11 septembrie 2001 a intrat în vigoare la o dată ulterioară celei de introducere a acțiunii în justiție de către reclamantă. Statul nu poate invoca complexitatea organizării sale interne pentru a provoca anumite consecințe doar în detrimentul reclamanților (a se vedea, mutatis mutandis, Magomedov și alții v. Rusia, nr. 33636/09 și altele 9, § 93, 28 martie 2017). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din prezenta cauză și a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Popov v. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 57-58, 6 decembrie 2005, Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006, și Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006). Astfel, Curtea a considerat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza casării hotărârii irevocabile din 9 decembrie 2002.

Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție, determinată de durata excesivă a procedurii, Curtea a observat că printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2011, reclamanta a informat-o că nu intenționa să facă uz de noul remediu intern instituit prin Legea nr. 87. Făcând referire la jurisprudența sa (Balan v. Moldova (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012, și Manascurta v. Moldova, 31856/07, 14 februarie 2012), Curtea a concluzionat că plângerile reclamantei cu privire la durata excesivă a procedurii trebuie să fie respinse, potrivit Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din motivul neepuizării căilor de atac interne (Besliu v. Republica Moldova, nr. 28178/10, §§ 23-24, 9 iulie 2013).

În cele din urmă, Curtea a acordat reclamantei 2000 de euro pentru prejudiciul moral și 630 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie