Cocu şi Calentiev v. Republica Moldova

     La 9 aprilie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Cocu și Calentiev v. Republica Moldova (nr. 20919/05).
În anul 2001, soțul primei reclamante și, implicit, fiul celui de-al doilea reclamant, a fost omorât de către doi colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne.
Prin sentința Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2002, inculpații au fost condamnați la detenție pe viață. De asemenea, instanța a dispus admiterea acțiunilor civile cu privire la încasarea din contul condamnaților a prejudiciului material provocat în procesul comiterii infracțiunii și a prejudiciului moral în sumă de 500000 lei. În rest, alte acțiuni civile au fost lăsate pentru o eventuală examinare în ordine civilă.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 21 iunie 2004, acțiunile reclamanților în ordine civilă au fost admise parțial, fiind dispusă încasarea despăgubirii pentru prejudiciului material în mod solidar de la condamnați în cuantum de 27343 lei în beneficiul primei reclamante și de 47190 lei în beneficiul celui de-al doilea reclamant. Pretențiile reclamanților împotriva Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerul Finanțelor au fost respinse, hotărârea respectivă fiind menținută prin decizia instanței de apel din 5 octombrie 2004.
Examinând recursul depus împotriva deciziei instanței de apel, la 22 decembrie 2004 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 5 octombrie 2004 și hotărârea din 21 iunie 2004, adoptând o nouă decizie de încetare a procesului pe motiv că existase o hotărâre (sentință) de încasare de la condamnați a prejudiciului material și moral.
Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în fața Curții, reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului de acces la justiție din cauza încetării, de către Curtea Supremă de Justiție, a procesului civil intentat de către aceștia.
Curtea a notat că, deși este de acord cu argumentul Guvernului că recunoașterea hotărârii de lucru judecat a avut un scop legitim, id est respectarea principiului de securitate a raporturilor juridice, totuși ea a reținut că, prin decizia sa de a înceta procesul pe motiv că existase o sentință de încasare din contul condamnaților a prejudiciului material și moral, Curtea Supremă de Justiție nu a efectuat nici o evaluare cu privire la sumele dispuse de către instanța de apel pentru prejudiciul material, nici cu privire la acțiunea în ordine civilă de obținere a unor despăgubiri pentru alte prejudicii. În consecință, reclamanții au fost lipsiți de posibilitatea de a le fi rambursate restul sumelor solicitate în calitate de despăgubire pentru orice prejudiciu material.
În cele din urmă, Curtea a constatat că, prin decizia de încetare a procesului, Curtea Supremă de Justiție a eșuat să mențină un raport rezonabil de proporționalitate dintre mijloacele utilizate și scopul urmărit. Din acest motiv, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție. Ținând cont de constatarea sa în baza Articolului 6 § din Convenție, Curtea nu a considerat necesar să examineze plângerea în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 3000 euro pentru prejudiciul moral și suma totală de 1260 euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie