Ciorap (nr.5) c. Republicii Moldova

 (cererea nr. 7232/07)

     La data de 15 martie 2016, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare “Curtea”) a pronunţat o hotărâre în cauza Ciorap (nr. 5) c. Republicii Moldova, prin care a constatat încălcarea art. 3 şi 13 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare “Convenţia”).
Reclamantul, Tudor Ciorap, este cetățean al Republicii Moldova, născut în anul 1965 și locuiește în Chișinău.
În această speță, reclamantul s-a plîns în temeiul articolelor 3 şi 13 din Convenţie, invocînd maltratarea sa în detenţie și lipsa unei anchete efective în acest sens.
La momentul depunerii cererii, reclamantul executa pedeapsa în penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Potrivit declarațiilor reclamantului, la 28 octombrie 2006, acesta, împreună cu alți cinci deținuți se aflau în celula nr. 20, care era rezervată pentru tratamentul medical al deținuților cu tulburări psihice. Reclamantul, de asemenea, suferea de tulburări de personalitate. Aproximativ în jurul orelor 15:00, un grup de ofiţeri, purtînd cagule pe față și fiind înarmați cu bastoane de cauciuc și scuturi metalice, au intrat în celulă pentru a efectua o percheziție cu scopul de a căuta obiecte interzise. Potrivit reclamantului, după finisarea percheziției toate bunurile deținuților, inclusiv hrana, medicamentele și actele, au fost împrăștiate peste tot. Reclamantul a refuzat să se întoarcă în celulă pînă nu va fi întocmit un raport în privința celor întîmplate de către un procuror sau un reprezentat al administrației penitenciarului. Urmare a afirmațiilor sale, reclamantul a fost bătut şi lovit în abdomen. În timpul altercaţiei, ochelarii săi au fost distruşi de către unul din ofițerii care purtau cagule, iar piciorul său fusese blocat între ușa celulei și perete, provocîndu-i mari dureri. În aceiaşi zi, în jurul orelor 19:00 reclamantul a fost transportat cu ambulanța la spital şi diagnosticat cu contuzie a țesuturilor moi ale gleznei drepte și o posibilă fractură a osului, fiindu-i aplicat un bandaj (ghips) la picior.
La data de 31 octombrie 2006, reclamantul a scris o plîngere referitoare la maltratarea sa, în temeiul căreia, la 8 decembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale.
La data de 15 februarie 2008 urmărirea penală a fost încetată. Potrivit procurorului, reclamantul nu s-a supus ordinelor personalului închisorii, a acționat în mod provocator și a refuzat să se întoarcă în celulă, iar recurgerea la forță ar fi fost necesară. De asemenea, s-a menționat că nu poate fi exclus faptul ca reclamantul s-ar fi auto-mutilat pentru a acuza ulterior autoritățile de acest lucru. De asemenea, procurorul a conchis că din înregistrarea video nu s-a constatat aplicarea violenței.
La data de 10 martie 2008, urmărirea penală a fost reluată, iar la 17 aprilie 2008, s-a dispus încetarea acesteia. Reclamantul a atacat ordonanța de încetare a urmăriri penale la judecătorul de instrucție. Acesta din urmă a menținut ordonanța din 17 aprilie 2008. Reclamantul a depus recurs în anulare. Cererea sa a fost respinsă de către Curtea Supremă de Justiție.
Guvernul a susținut că reclamantul și-a aplicat singur leziunile pretinse, avînd în vedere că a existat precedent de auto-mutilare din partea acestuia.
Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție sub aspect procedural și material. În opinia Curții, faptul că reclamantul avea osul piciorului fracturat sau o altă vătămare mai puțin gravă este mai puțin important decît originea unei astfel de vătămări, cauzată unei persoane ce se afla în detenţie. Prin urmare, sunt suficiente declarațiile deținuților și a personalului închisorii, care au confirmat versiunea reclamantului asupra celor întîmplate, pentru a conchide că vătămarea reclamantului s-a produs nu înainte, ci după efectuarea perchezițiilor.
De asemenea, Curtea a ținut cont de declarațiile Guvernului potrivit cărora există posibilitatea că reclamantul s-și fi provocat singur leziunile. Totuși, această versiune este contrazisă de declarațiile martorilor. Aşadar, Curtea a concluzionat că vătămările corporale au fost provocate în timpul percheziției, iar prezența unor vătămări corporale și a durerii suficient de intense, încît să necesite acordarea ajutorului medical de urgenţă la un spital, atinge gradul minim de severitate în sensul articolului 3 din Convenție. Astfel, această situaţie urmează a fi calificată drept tratament inuman (a se vedea Bouyid c. Belgiei [GC], nr. 23380/09, §§ 86 și urm., 28 septembrie 2015).
De asemenea, Curtea a considerat că modalitatea în care a fost efectuată percheziția celulei ridică o altă problemă în sensul articolului 3 din Convenție. Acei care au efectuat percheziția ar fi trebuit să cunoască că celula era destinată persoanelor care au suferit un tratament medical, și că unii deținuți inclusiv reclamantul, sufereau de tulburări psihice, iar alții erau persoane cu dezabilități. Avînd în vedere vulnerabilitatea deținuților, era posibil de prevăzut că orice acțiuni realizate în privința lor, cum ar fi perchezițiile celulei, urmau a fi efectuate prin implementarea unor măsuri speciale de precauție care să nu afecteze starea lor psihologică.
În privința materialului video realizat în timpul percheziţiei, Curtea a constatat că durata acestuia a fost mai scurtă decît perioada desfășurării perchezițiilor.
În cele din urmă, Curtea a ajuns la concluzia că la data de 28 octombrie 2006, în timpul percheziției celulei în care se afla reclamantul, nu s-a acționat cu diligență pentru a preveni deranjul cauzat reclamantului, care suferea de tulburări psihice, dar i s-au cauzat umilințe ce pot fi calificate ca tratament degradant în sensul articolului 3 din Convenție.
De asemenea, Curtea a reiterat că urmărirea penală în privința plîngerii reclamantului a început cu o întîrziere inexplicabilă. Mai mult ca atît, autoritățile nu au întreprins toate măsurile de rigoare pentru protecția probelor referitoare la incident, nereușind să obțină una din cele mai relevante probe – înregistrarea video completă a evenimentelor. Astfel s-a constatat încălcarea articolului 3 din Convenție și sub aspect procedural.
Curtea a decis, în temeiul articolului 41 din Convenție, să acorde reclamantului 500 Euro cu titlu de prejudiciu material, 9 000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 150 Euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărîrea este disponibilă doar în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie