Ciolacu v. Republica Moldova

     La 4 septembrie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Ciolacu v. Republica Moldova (cererea nr. 22400/13).
Reclamantul, Petru Ciolacu, a invocat în fața Curții încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de Articolul 6 § 1 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) din cauza executării tardive a unei hotărâri definitive în favoarea sa, dar și a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Printr-o hotărâre definitivă din 22 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție aobligat debitorii I.N. și E.N. să achite în beneficiul reclamantului suma de 19450 dolari SUA (USD) (14511. 61 euro (EUR) la acea dată).
La 28 ianuarie 2005 executorul judecătoresc a intentat procedura de executare.
La 5 iulie 2011, debitorii I.N. și E.N. au executat integral hotărârea judecătorească adoptată în favoarea reclamantului.
La 26 decembrie 2011, reclamantul a înaintat o acțiune în instanța de judecată împotriva statului în temeiul Legii nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Reclamantul a pretins 50000 de lei moldovenești (aproximativ 3260 euro la acel moment) în calitate de despăgubire pentru prejudiciul material și moral suferit din cauza executării tardive a hotărârii din 22 decembrie 2004.
La 14 mai 2012, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, a constatat încălcarea dreptului reclamantului la executarea într-un termen rezonabil a hotărârii adoptate în favoarea sa și i-a acordat 5000 lei (aproximativ 333 euro) în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral. Instanța a mai constatat că executarea tardivă a hotărârii adoptate în favoarea reclamantului s-a datorat autorităților statului. Totodată, instanța a respins pretenția reclamantului cu privire la repararea prejudiciu material și încasarea dobânzii de întârziere din contul statului, menționând că acestea trebuiau să fie revendicate din contul debitorilor, și nu al statului.
Prin hotărârea definitivă din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului și a menținut hotărârea din 14 mai 2012.
La 8 august 2012, reclamantul a înaintat o acțiune împotriva lui I.N. și E.N. și a solicitat plata dobânzilor de întârziere pentru executarea tardivă a obligațiilor pecuniare.
Printr-o hotărâre definitivă din 12 martie 2014 Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea ca neîntemeiată. Ulterior, reclamantul a adresat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Guvernul a susținut că reclamantul își pierduse statutul de victimă în sensul Articolului 34 din Convenție, dat fiind faptul că situația în privința sa fusese remediată la nivel național.
Curtea a menționat că instanțele naționale au constatat că reclamantul suferise o încălcare a dreptului său garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție și i-au acordat echivalentul a aproximativ 333 EUR în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral pentru o întârziere de 78 de luni, precum și faptul că anume autoritățile statului se fac vinovate de executarea tardivă a hotărârii. La fel, Curtea a notat că suma acordată reclamantului de către instanțele naționale cu titlu de prejudiciu moral este mult mai mică decât cele acordate în alte cauze similare (Mizernaia v. Moldova, nr. 31790/03, § 32, Prodan v. Moldova, nr.49806/99, § 82), dar și faptul că instanțele naționale au omis să acorde reclamantului vreo sumă cu titlu de prejudiciu material.
Curtea a stabilit că aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamantul nu a obținut despăgubiri suficiente la nivel național și că și-a păstrat statutul de „victimă” în sensul Articolului 34 din Convenție.
Din aceste motive și ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea a constatat că a avut loc o violare a Articolului 6 § 1 și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătorești adoptate în favoarea reclamantului de către autoritățile statului.
În contextul încălcărilor nominalizate supra, Curtea a acordat reclamantului 16370 EUR în calitate de despăgubire pentru prejudiciul material, 1330 EUR pentru prejudiciul moral și 420 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Actualmente, hotărârea  este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie