Cernica și Nartea v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 30 noiembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Cernica și Nartea v. Republica Moldova (nr. 2521/14 și 11831/14).

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamanții au obținut hotărâri judecătorești definitive care obligau o întreprindere de stat să achite 1720 de euro dlui Cernica (în continuare „primul reclamant”) și 3145 de euro dnei Nartea (în continuare „a doua reclamantă”) cu titlu de datorii. Având în vedere faptul că aceste hotărâri au rămas neexecutate pentru o perioadă cuprinsă între zece și cincisprezece ani din cauza insolvenței întreprinderii debitoare, reclamanții au depus acțiuni în instanță, solicitând repararea prejudiciului pentru depășirea termenului rezonabil de executare a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor. În cazul primului reclamant, instanțele naționale au admis acțiunea în baza Legii nr.87/2011, au constatat încălcarea dreptului reclamantului și i-au acordat 470 de euro pentru prejudiciu moral. În cazul celei de-a doua reclamante, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

În fața Curții, reclamanții s-au plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”)  și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1. la Convenție.

Guvernul a susținut că reclamanții și-a pierdut statutul de victimă în urma hotărârilor instanțelor naționale pronunțate în cadrul procedurilor inițiate de către reclamanți în baza Legii nr. 87.

Având în vedere jurisprudența sa, Curtea a constatat că întreprinderea debitoare era o societate înființată de Guvern, a cărei administrare a activităților și a activelor se afla în întregime sub controlul autorităților statului. Curtea a concluzionat că aceste elemente sunt suficiente pentru a stabili caracterul public al întreprinderii debitoare și că statul trebuie să fie tras la răspundere pentru datoriile sale față de reclamanți.

Curtea a notat că în prezenta cauză autoritățile statului nu adoptaseră toate măsurile corespunzătoare pentru a executa într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților și că reclamanții puteau să invoce în continuare statutul lor de victime ale încălcării Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, obiecția Guvernului bazată pe pierderea statutului de victime al reclamanților a fost respinsă. În consecință, Curtea a concluzionat că în prezenta cauză a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Prin urmare, Curtea a acordat primului reclamant 1720 de euro pentru prejudiciul material și 2000 de euro pentru prejudiciul moral, iar celei de-a doua reclamante 3145 de euro pentru prejudiciul material și 3200 de euro pentru prejudiciul moral.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie