Catană v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 21 februarie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Catană v. Republica Moldova (nr. 43237/13).

Cererea se referă la cariera de judecător a reclamantei, care la momentul desfășurării evenimentelor era judecător de instrucție. În cadrul a două proceduri disciplinare intentate de către Procurorul General, Colegiul Disciplinar a hotărât să sancționeze reclamanta cu „mustrare aspră”, deoarece ea ar fi amnistiat „în mod abuziv” o persoană condamnată și pentru că ar fi anulat ordonanțele de începere a urmăririi penale „în afara competențelor judecătorului de instrucție”.

După contestația depusă de către reclamantă, Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui membru este și Procurorul General, a menținut acele hotărâri. Prin hotărârile sale irevocabile din 13 și 24 decembrie 2012, Curtea Supremă de Justiție a respins cererile reclamantei cu referire, printre altele, la fondul cauzei, menționând că legea îi permitea să verifice doar dacă procedura de adoptare a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii fusese respectată. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a constatat că Articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) nu era aplicabil procedurilor respective. Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție a respins cererile reclamantei ca fiind neîntemeiate.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, invocând că – din moment ce șapte din cei doisprezece membri ai Consiliul Superior al Magistraturii fuseseră numiți pe criterii politice, inclusiv Procurorul General, id est cel care a inițiat procedura disciplinară împotriva ei – Consiliul Superior al Magistraturii nu putea fi independent și imparțial. În continuare, de asemenea în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanta s-a plâns că nu a putut să obțină examinarea în fond a plângerilor sale cu privire la hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece Curtea Supremă de Justiție eșuase să exercite un control suficient în prezenta cauză, încălcând, astfel, dreptul ei de acces la justiție.

Cu privire la aplicabilitatea Articolului 6 din Convenție, Guvernul a susținut că cererea reclamantei era incompatibilă ratione materiae cu prevederile Convenției, având în vedere cadrul legal care permitea doar Consiliului Superior al Magistraturii să examineze fondul contestațiilor judecătorilor, iar Curtea Supremă de Justiție fusese competentă să se pronunțe doar asupra chestiunilor de drept în cadrul recursurilor împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Curtea a notat că în prezenta cauză nu fusese exclus accesul la instanță pentru reclamantă, făcând referire la cele două condiții care trebuie întrunite cumulativ, în baza jurisprudenței sale, pentru a putea exclude aplicabilitatea Articolului 6 din Convenție. Prin urmare, Curtea a constatat că Articolul 6 din Convenție, în latura sa civilă, fusese aplicabil prezentei cauze.

Cu referire la Colegiul Disciplinar, Guvernul a susținut că acesta reprezintă în sine o „instanță”, în sensul Articolului 6 din Convenție, și este o entitate separată, guvernată de o lege distinctă. Guvernul a precizat că membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu participaseră în cadrul Colegiul Disciplinar, ceea ce ar demonstra independența acestuia din urmă.

Curtea a constatat că, având în vedere concluziile la care a ajuns cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, care constituie instanța de apel împotriva hotărârilor luate de către Colegiul Disciplinar, nu era necesar să examineze chestiunea dacă Colegiul Disciplinar îndeplinea cerințele de independență și imparțialitate impuse de Articolul 6 din Convenție.

Cu referire la Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul a susținut că, deși Procurorul General inițiase procedurile disciplinare împotriva reclamantei, acesta nu participase, ulterior, la examinarea lor. Prin urmare, prezența Procurorului General nu a subminat independența și imparțialitatea acestei autorități. În continuare, Guvernul a precizat că, în contextul primei proceduri disciplinare împotriva reclamantei, jumătate din membrii Consiliului Superior al Magistraturii fuseseră judecători, și anume cinci judecători aleși de colegii lor, plus președintele Curții Supreme de Justiție (dintr-un total de doisprezece membri). În ceea ce privește cea de-a doua procedură, Guvernul a notat că judecătorii au fost majoritari în componența Consiliului Superior al Magistraturii: șase judecători aleși de colegii lor și președintele Curții Supreme de Justiție (la fel, dintr-un total de doisprezece membri). Prin urmare, Guvernul a susținut că, în ambele cazuri, componența Consiliului Superior al Magistraturii oferise suficiente garanții de independență și imparțialitate.

Curtea a reținut, în primul rând, statutul de membru ex officio al Ministrului Justiției, membru al Guvernului, id est al puterii executive, în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta a notat că prezența, chiar și pasivă, a unui membru al Guvernului în cadrul unui organ abilitat să aplice sancțiuni disciplinare judecătorilor fusese, în sine, problematică în raport cu cerințele Articolului 6 din Convenție și, în special, cu cerința de independență a Consiliului Superior al Magistraturii.

În al doilea rând, având în vedere rolul Procurorului General în sistemul judiciar al Republicii Moldova, Curtea a constatat că prezența Procurorului General în cadrul unui organ care intervine în disciplina judecătorilor era, de asemenea, problematică în ceea ce privește cerințele de imparțialitate și independență, impuse de Articolul 6 din Convenție. Mai mult, și mai problematic fusese aspectul că ambele proceduri disciplinare fuseseră inițiate de către Procurorul General. Deși Guvernul a susținut că acesta nu participase în deliberările Consiliului Superior al Magistraturii, totuși, Curtea a constatat că nu fuseseră întocmite proces-verbale la finalul deliberărilor Consiliul Superior al Magistraturii. Mai mult, cele două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii fuseseră semnate doar de către președintele său, fără a menționa membrii care participaseră la deliberări. Curtea a concluzionat că lipsa transparenței cu privire la rolul Procurorului General în procesul decizional al Consiliului Superior al Magistraturii era o sursă de îngrijorare, pe deplin legitimă, cu privire la riscul de arbitrariu din partea acestuia din urmă.

În cele din urmă, cu referire la membrii profesori de drept titulari, Curtea a notat că aceștia fuseseră aleși de către Parlament prin votul majorității simple a deputaților, la propunerea a cel puțin douăzeci de deputați. În continuare, Curtea a notat că nu este în măsură să concluzioneze, în baza informațiilor de care dispune, că existase un proces clar și transparent de selectare a candidaților prezentați la vot în Parlament. Curtea a luat în considerare, de asemenea, îngrijorările din raportul GRECO cu privire la lipsa unei proceduri echitabile și transparente de selecție a membrilor non-judecători ai Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare, ea a considerat că procesul de selecție a profesorilor de drept titulari nu oferise suficiente garanții de independență.

Astfel, Curtea a concluzionat că cerințele de independență și imparțialitate nu fuseseră îndeplinite în prezenta cauză în privința examinării procedurilor disciplinare de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu toate acestea, Curtea a menționat că, în urma modificării recente a Constituției, componența Consiliul Superior al Magistraturii fusese modificată, în sensul că cei trei membri ex officio, inclusiv Ministrul Justiției și Procurorul General, nu mai fac parte din acesta. De asemenea, a fost specificat faptul că membrii care nu sunt judecători ai Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie selectați pe bază de merit, prin votul majorității calificate a Parlamentului și în urma unei proceduri transparente.

În final, Curtea a hotărât că a a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție din cauza încălcării cerinței de independență și imparțiale în cele două proceduri disciplinare desfășurate împotriva reclamantei și, prin urmare, a acordat reclamantei 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și 1.355 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.