Bostan v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 8 decembrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Bostan v. Republica Moldova (nr. 52507/09).

La 6 noiembrie 2008, poliția a stopat un microbuz, încărcat cu carne de găină, la volanul căruia se afla M.C., ginerele reclamanților, în apropierea casei ultimilor. Întrebat despre originea cărnii, M. C. ar fi declarat că o cumpărase în regiunea de est a Republicii Moldova și că nu dispunea de documente de proveniență. Potrivit poliției, M.C. menționase că în camera frigorifică instalată în curtea casei socrilor săi mai era carne, declarând în scris că domicilia la acea adresă și că își dădea consimțământul pentru cercetarea acelei camere frigorifice de către poliție.

În urma cercetării la fața locului, efectuată în lipsa reclamanților, poliția a ridicat 4 924 kg de carne congelată.

La 17 noiembrie 2008, reclamanții au depus o plângere împotriva colaboratorilor de poliție, invocând că ei ar fi comis o violare de domiciliu. Ei au menționat că erau unicii proprietari cu domiciliul în imobilul supus cercetării și că M.C. locuia la o altă adresă. Ei s-au plâns că cercetarea la fața locului, desfășurată în lipsa lor, fără consimțământul acestora și fără un mandat judiciar în acest sens, fusese contrară Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolelor 12 și 118 din Codul de procedură penală.

Printr-o ordonanță din 1 decembrie 2008, procuratura a respins plângerea reclamanților, menționând că potrivit informației din buletinul de identitate a lui M.C., domiciliul acestuia era înregistrat în casa reclamanților. Prin urmare, colaboratorii de poliție ar fi acționat conform legii, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu. Reclamanții au contestat ordonanța la judecătorul de instrucție, însă plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Invocând încălcarea Articolului 8 din Convenție, reclamanții s-au plâns că percheziția domiciliului lor, fără consimțământul acestora și fără un mandat judiciar, în lipsa unui control judiciar ulterior, fusese ilegală.

Guvernul a admis că a existat o ingerință în drepturile reclamanților garantate de Articolul 8 din Convenție. În același timp, Guvernul a menționat că cercetarea curții casei reclamanților a fost efectuată cu acordul lui M.C., care avea înregistrat domiciliul la acea adresă, iar legea nu prevedea în mod expres obținerea consimțământului tuturor proprietarilor sau locatarilor imobilului.

Curtea a notat că cercetarea domiciliului reclamanților și ridicarea de obiecte a fost efectuată fără o autorizație prealabilă din partea unui judecător. Deși prevederile Codului de procedură penală permiteau efectuarea unor asemenea acțiuni cu consimțământul persoanei domiciliate la adresa respectivă, aceste prevederi nu limitau în niciun fel marja de manevră a organului de urmărire penală, care era unicul competent să aprecieze necesitatea și amploarea cercetării.

De asemenea, Curtea a notat că nu a fost prezentată vreo bază legală sau jurisprudență internă care să întemeieze argumentul potrivit căruia acordul lui M.C. anula necesitatea unui control a posteriori din partea unui judecător de instrucție a legalității acțiunii efectuate.

Prin urmare, în lipsa unei autorizații prealabile din partea unui judecător și a unui control judiciar a posteriori efectiv al acțiunii contestate, Curtea a considerat că reclamanții nu au beneficiat de suficiente garanții procedurale pentru a preveni riscul de abuzuri din partea organului de urmărire penală, constatând încălcarea Articolului 8 din Convenție în prezenta cauză.

În consecință, Curtea a acordat reclamanților 1542,44 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie