Bogaticov v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 14 decembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Bogaticov v. Republica Moldova (nr. 48833/16).

Potrivit circumstanțelor cauzei, prin ordonanța din 3 iulie 2009, Procuratura mun. Chișinău a învinuit reclamantul de încălcarea regulilor de securitate a circulației, soldată cu decesul unei persoane.

Prin sentința din 4 martie 2013, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a achitat reclamantul, deoarece fapta incriminată nu întrunea elementele infracțiunii. La 14 martie 2013 și, respectiv, 18 martie 2013 procurorul și succesorul părții vătămate au contestat cu apel sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău. Prin decizia sa din 2 octombrie 2013, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile respective, ca fiind nefondate. La 26 noiembrie 2013 și, respectiv, 3 decembrie 2013 procurorul și avocatul succesorului părții vătămate au declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău. Prin decizia sa din 8 aprilie 2014, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile ordinare, a casat în totalitate decizia Curții de Apel Chișinău din 2 octombrie 2013 și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.Prin decizia sa din 6 martie 2015, Curtea de Apel Chișinău a admis cererile de apel declarate de către procuror și succesorul părții vătămate împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 4 martie 2013, a casat acea sentință și a pronunțat o hotărâre nouă, prin care a recunoscut reclamantul vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3), lit. b) Cod Penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de trei ani. Totodată, aplicând prevederile art. 90 din Codul penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința reclamantului, cu fixarea unui termen de probă de 3 ani.La 28 aprilie 2015 avocatul reclamantului a contestat cu recurs decizia Curții de Apel Chișinău din 6 martie 2015.Prin decizia sa din 26 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reclamantului și a menținut decizia recurată.La 2 august 2016 avocatul reclamantului a formulat un recurs în anulare împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 26 februarie 2016 și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 6 martie 2015, care a fost declarat inadmisibil de către Curtea Supremă de Justiție.

Invocând încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că procesul de judecată nu fusese echitabil, deoarece Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat fără a reaudia martorii.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a solicitat audierea martorilor în fața Curții de Apel Chișinău. Prin urmare, el nu putea invoca acest argument în fața Curții. Mai mult, doi martori și-au schimbat adresa și, prin urmare, nu au putut fi citați.

Curtea a constatat că procurorul solicitase ca martorii acuzării să fie prezenți și audiați pe parcursul examinării cauzei în instanța de apel. Astfel, ea a reținut că nu era nevoie ca și reclamantul să solicite același lucru. În cele din urmă, Curtea nu a găsit nicio probă care să demonstreze că autoritățile depuseseră toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezența martorilor respectivi la Curtea de Apel Chișinău.

Având în vedere circumstanțele cauzei și materialele dosarului, Curtea a considerat că aspectele care urmau a fi stabilite de către Curtea de Apel Chișinău la adoptarea sentinței de condamnare în privința acestuia și, astfel, la casarea sentinței de achitare emise de către prima instanță, nu puteau fi examinate în mod corespunzător, în cadrul unui proces echitabil, fără o evaluare directă a probelor prezentate de către martori și experți. În consecință, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului 3000 de euro pentru prejudiciul moral.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.