Bodiu v. Republica Moldova

     La 18 iunie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Bodiu v. Republica Moldova (nr. 7516/10).
În speță, aflându-se într-un litigiu cu H. cu referire la dreptul de proprietate asupra unui imobil, reclamantul a inițiat o acțiune în instanța de judecată cu privire la recunoașterea dreptului său de proprietate și evacuarea lui H. din casă. H. a adresat o acțiune reconvențională, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, invocând că acesta ar fi fost construit de către ea.
La 20 decembrie 2007 Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a respins cererea reconvențională depusă de către H. și a admis în întregime acțiunea reclamantului.
Prin decizia sa din 20 mai 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de apel a lui H. și a menținut hotărârea instanței de fond. H. nu a participat la ședințele desfășurate în cadrul instanței de apel, deși citația a fost expediată în mod repetat la adresa indicată în cererea de apel, inclusiv cu aviz de recepție, la care a parvenit răspuns că H. nu locuia acolo. Decizia a devenit definitivă după expirarea termenului limită stabilit de lege pentru depunerea recursului, id est a două luni.
La 11 mai 2009 H. a depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2008, menționând că aflase despre aceasta abia la 23 aprilie 2009, fără a proba afirmațiile sale în vreun mod. Potrivit reclamantului, el a solicitat respingerea recursului ca fiind depus în afara termenului legal.
La 16 octombrie 2019 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de recurs a lui H., a casat hotărârile instanțelor inferioare și a pronunțat o hotărâre nouă, prin care a dispus partajarea imobilului în litigiu în două părți egale, acordându-le câte una reclamantului și lui H.
Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție reclamantul s-a plâns că de fapt Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea adoptată în favoarea sa, fără a-și motiva decizia de a admite un recurs depus în afara termenului-limită prevăzut de către legislația internă.
Curtea a notat că, în recursul său, H. nu a explicat ce a împiedicat-o să afle mai devreme despre decizia instanței de apel sau să menționeze dacă a încercat să se intereseze de soarta propriei sale cereri de apel. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție a calculat termenul de două luni de la data indicată de către H.. În consecință, Curtea a reținut instanța supremă nu a aplicat jurisprudența sa cu privire la obligația părților de a acționa cu diligență și cu bună credință. De asemenea, Curtea Supremă de Justiție a omis să constate motivul din care H. nu a informat instanța de apel cu privire la schimbarea adresei sale sau dacă acesta s-a interesat de evoluția examinării cererii sale de apel.
Curtea a mai constatat că admiterea cererii de recurs a lui H. după o perioadă de timp considerabilă și în absența oricărei explicații plauzibile cu privire la motivul pentru care s-a aflat în imposibilitate de a se adresa mai devreme, s-a soldat cu ignorarea unui întreg proces judiciar care s-a încheiat cu o hotărâre judecătorească definitivă și executorie. În consecință, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității juridice și a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil în baza Articolului 6 § 1 din Convenție.
Prin urmare, Curtea a acordat reclamantului 2000 euro pentru prejudiciul moral și 500 euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie