Bittoun v. Republica Moldova

La 5 martie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Bittoun v. Republica Moldova (nr. 51051/15).

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că autoritățile din Republica Moldova nu au întreprins măsurile necesare pentru a-i permite să mențină legătura cu fiica sa. Totodată, invocând încălcarea Articolului 13, reclamantul s-a plâns de lipsa unui remediu intern efectiv pentru a-și apăra drepturile garantate de către Articolul 8 din Convenție.

Curtea a notat că există divergențe între părți cu privire la momentul din care autoritățile naționale urmau să își îndeplinească obligațiile pozitive pentru a garanta reclamantului dreptul de vizită cu copilul său.

Guvernul a indicat că autoritățile naționale nu au putut interveni în cazul reclamantului în perioada în care nu exista o decizie definitivă și executorie prin care să fie stabilită paternitatea sa în raport cu fiica sa.

Curtea a indicat că atunci când reclamantului i-a fost stabilit un grafic de întrevederi cu copilul său, deși hotărârea instanței cu privire la paternitatea reclamantului nu era definitivă la acel moment, nu existau controverse cu referire la relația familială dintre aceștia. Nu era contestat faptul că fiica reclamantului a locuit în primele luni de viață la domiciliul său, iar mama copilului a consimțit acțiunea reclamantului de stabilire a paternității. De asemenea, Curtea a observat că, după ce a convocat ambii părinți, organul de tutelă nu a pus la îndoială existența unei legături familiale dintre reclamant și copil, ci din contra, a stabilit un drept de vizită.

Curtea a notat că reclamantul trebuia să dispună de un cadru juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea dreptului de vizită din momentul fixării primului grafic de întrevederi. Cu toate acestea, acțiunile întreprinse de către organul de tutelă s-au limitat la îndemnarea reclamantului să apeleze la alte autorități.

Curtea a constatat că legislația națională, în modul în care fusese interpretată și aplicată de către autorități, nu a permis protejarea intereselor reclamantului în baza Articolului 8 din Convenție.

Cu referire la încălcarea Articolului 13 coroborat cu Articolul 8 din Convenție, Curtea a notat că nu este necesară examinarea separată a acestei plângeri.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului 7500 euro pentru prejudiciul moral și 2000 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie