Belcencov v. Republica Moldova

      La 18 iunie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Belcencov v. Republica Moldova (nr. 4457/09).
În speță, reclamantul și B. au fost învinuite în anul 2007 de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane. La 8 iunie 2007 instanța de fond a recunoscut reclamantul vinovat, condamnându-l la opt ani de închisoare. La 6 decembrie 2007 Curtea de Apel Bender a achitat reclamantul, invocând că vinovăția lui în comiterea infracțiunii imputate nu fusese dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil. La 1 aprilie 2008 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia Curții de Apel Bender și a menținut sentința de condamnare a reclamantului pronunțată de către prima instanță.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând casarea de către Curtea Supremă de Justiție a sentinței sale de achitare fără a-l fi citat și audiat în persoană și fără a fi audiat martorii pe ale căror declarații s-ar fi bazat condamnarea sa. De asemenea, el a invocat lipsa de imparțialitate a instanțelor naționale.
Guvernul a invocat că reclamantul a beneficiat de un proces judiciar public și echitabil, fiind reprezentat de către un avocat, iar Curtea Supremă de Justiție nu l-a condamnat pe reclamant pentru prima dată, menținând doar sentința pronunțată de către prima instanță.
Curtea a reiterat că atunci când unei instanţe ierarhic superioare i se cere să examineze o cauză atât în fapt, cât şi în drept, şi să facă o evaluare deplină a chestiunii cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, ea nu poate să ia o decizie în acest sens fără o evaluare directă a probelor.
Curtea a notat că principalele probe împotriva reclamantului au fost declarațiile martorilor, potrivit cărora el ar fi fost implicat în scheme de trafic de femei în scop de exploatare sexuală. Prin urmare, ponderea declarațiilor martorilor a fost foarte importantă pentru soluționarea cauzei. Curtea de Apel a achitat reclamantul după ce a audiat reclamantul și victima, considerând că probele acuzării nu erau suficiente pentru a condamna reclamantul. Cu toate acestea, după reexaminarea cauzei, Curtea Supremă de Justiție a dezaprobat constatările instanței de apel cu privire la aprecierea probelor, menținând sentința primei instanțe. Curtea Supremă de Justiție însă nu a reaudiat nici reclamantul și nici vreun martor, ci s-a bazat pe declarațiile lor anexate la dosar.
Mai mult decât atât, Curtea Supremă de Justiție nu pare să fi depus vreun efort real pentru a informa reclamantul despre procedură. Deși a expediat reclamantului o citație, restituită de către oficiul poștal, instanța supremă nu a întreprins alte acțiuni pentru a contacta reclamantul sau avocatul său.
Prin urmare, Curtea a considerat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și nu a considerat necesar să examineze alte aspecte cu referire la echitatea procedurii.
În consecință, Curtea a acordat reclamantului 5000 euro pentru prejudiciul moral suferit.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie