Baraboi și Gabura v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 27 aprilie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Baraboi și Gabura v. Republica Moldova (nr. 75787/17).

Cererea se referă la arestul preventiv și, ulterior, la domiciliu în privința reclamanților pentru o perioadă totală excedând cinci luni, incriminându-li-se comiterea infracțiunii de proxenetism prin organizarea și punerea în funcțiune a serviciilor de video-chat erotic în Republica Moldova.

Potrivit circumstanțelor cauzei, la 15 iunie 2017 reclamanții au fost reținuți, fiind bănuiți de proxenetism. Prin încheierea sa din 16 iunie 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Central a admis demersurile procuraturii și a dispus plasarea reclamanților în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, acesta fiind prelungit de mai multe ori. Ulterior, reclamanții au fost plasați în arest la domiciliu, iar la 16 octombrie 2017 Curtea de Apel Chișinău a înlocuit acea măsură preventivă cu liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 noiembrie 2017, ambii reclamanți au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de proxenetism și condamnați la câte 3 ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin decizia sa din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamanților.

Prin decizia sa din 3 iulie 2018, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul ordinar al reclamanților și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău. La 4 octombrie 2018 Curtea de Apel Chișinău a admis apelul reclamanților și a casat integral sentința instanței de fond. Ea a pronunțat o nouă hotărâre prin care a încetat procesul penal în privința reclamanților din motivul că fapta incriminată acestora constituia o contravenție prevăzută de art. 90 din Codul contravențional (difuzarea produselor pornografice). De asemenea, Curtea de Apel Chișinău a încetat procesul contravențional din cauza expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională. În plus, instanța a reținut că faptele reclamanților nu puteau fi calificate drept proxenetism, deoarece spectacolele erotice online nu puteau fi calificate drept prostituție, neexistând vreun raport sexual (act sexual) propriu-zis dintre acele modele și clienții lor.

În cele din urmă, recursul ordinar al procuraturii împotriva deciziei din 4 octombrie 2018 a fost respins de către Curtea Supremă de Justiție la 16 aprilie 2019 ca fiind inadmisibil. Instanța supremă a reținut că modificările ulterioare efectuate la art. 89 din Codul contravențional, id est practicarea prostituției (în vigoare din 9 decembrie 2018) fusese irelevante, deoarece faptele imputate reclamanților avuseseră loc înainte de această modificare, iar în legislația națională lipsea o interpretare oficială, legislativă sau judiciară a noțiunii de prostituție.

În fața Curții, reclamanții s-au plâns, inter alia, în baza Articolului 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că detenția lor nu fusese legală și/sau bazată pe suspiciunea rezonabilă de comitere a infracțiunii de proxenetism.

În acest context, ținând cont de circumstanțele cauzei, dar și de constatările Curții în cauza Litschauer v. Republica Moldova (nr. 25092/15, 13 noiembrie 2018), Curtea a reținut că nu este necesar să deroge de la acele raționamente cu referire la detenția ilegală a reclamantului în baza dreptului național, deoarece nici dreptul intern, nici practica judiciară națională nu ofereau suficientă claritate de aplicare, în timp ce legea penală nu fusese formulată cu un grad suficient de precizie, în modul prevăzut de către Convenție, pentru a fi în corespundere cu cerința „prevăzută de lege”. Din aceste considerente, Curtea a constatat că privarea de libertate a reclamanților s-a produs în lipsa unei baze legale, având loc, astfel, o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea le-a acordat reclamanților câte 8500 euro pentru prejudiciul moral și 3000 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie