Balakin c. Republicii Moldova, cererea nr.59474/11

La 26 ianuarie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare “Curtea Europeană”) a pronunţat hotărîrea în cauza Balakin v. Republica Moldova (cererea nr.59474/11)prin care a constatat încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale(în continuare “Convenţia”).

Reclamantul, Alexandr Balakin, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1962 și locuiește în Chișinău.

La 21 august 2009, reclamantul a fost arestat și acuzat de fabricarea și punerea în circulație a bancnotelor false. Reclamantul a fost menținut în arest preventiv pînă finalizarea urmăririi penale și a procesului judiciar. Inițial, arestul a fost prelungit lunar, iar mai apoi la fiecare trei luni, fiind invocate aceleași motive și anume: săvîrșirea unei infracțiuni grave, complexitatea cauzei și riscul eschivării sau a unei recidive în cazul eliberării acestuia.

La 30 ianuarie 2012, reclamantul a fost condamnt la șapte ani de închisoare.

În prezenta cauză, bazîndu-se în special pe articolul 5 § 3 din Convenție (dreptul la libertate și la siguranță) reclamantul a invocat în fața Curții durata excesivă a arestului preventiv și lipsa unor motive relevante și suficiente pentru aplicarea acestuia.

În comentariile sale, Guvernul a combătut alegațiile reclamantului și a menționat că durata arestului preventiv a fost justificată de complexitatea procedurilor penale și necesitatea evitării influențăriide către reclamant a urmăririi penale sau eschivarea acestuia de la înfăptuirea justiției.

Curtea a reiterat că articolul 5 din Convenție se referă, în primul rînd, la protecția securității fizice a persoanei (a se vedea, Medvedyev și alții c. Franța [MC], nr. 3394/03, § 117, CEDO-2010), iar scopul său principal rezidă în prevenirea privațiunilor de libertate arbitrare și nejustificate (a se vedea, de exemplu, Lukanov c. Bulgaria, 20 martie 1997, § 41, Culegere de Hotărîri și Decizii 1997-II; Assanidze c. Georgia [MC], nr. 71503/01, § 170, CEDO 2004-II, și Ilaşcu și Others c. Moldova și Russia [MC], nr. 48787/99, § 461, CEDO 2004-VII). Pînă la condamnare, persoana trebuie să fie prezumată nevinovată, iar scopul dispoziției în cauză este, în esență, de a cere eliberarea provizorie pînă aceasta încetează să mai fie rezonabilă (McKay c. Regatul Unit, [MC], nr. 543/03, § 41, CEDO 2006-X).

Curtea a notat că existența unei bănuieli rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea prelungirii detenției, însă după scurgerea unei anumite perioade de timp, doar aceasta nu mai este una suficientă.

În speța dată, Curtea a specificat că reclamantul a fost ținut în detenție preventivă pentru mai mult de douăzeci și nouă de luni, de fiecare dată fiind invocate aceleași motive, iar instanțele de judecată n-au argumentat presupunerile lor privind pericolul eschivării reclamantului sau posibilitatea unei recidive, eventuala falsificare a probelor sau influențarea martorilor de către reclamant. Cele relatate au permis Curții să concluzioneze că arestul preventiv al reclamantului a fost excesiv și nu s-a bazat pe motive suficiente și rezonabile.

Curtea a constat că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

Reclamantul n-a solicitat acordarea satisfacției echitabile în termenul oferit de Curte. Prin urmare, Curtea a considerat că nu există motive de a-i acorda reclamantului careva despăgubiri.

Actualmente, hotărîrea este disponibilă doar în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie