Arzamazova v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 4 august 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Arzamazova v. Republica Moldova (cererea nr. 38639/14).

Reclamanta deține cetățenia Republicii Moldova și a Australiei. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către V. Gribincea, avocat în Chișinău.

Conform circumstanțelor cauzei, urmare a unor negocieri directe, la 28 aprilie 2004 reclamanta a cumpărat casa de cultură din s. Pojăreni, r. Ialoveni, de la Consiliul local la prețul de 49000 lei. La 20 august 2004 ea a cumpărat și terenul aferent clădirii. Vânzarea fusese organizată de consiliul local și de primar, fiind aprobată ulterior de consiliul raional. Contractul de vânzare a fost semnat în fața unui notar public și înregistrat de către autoritatea cadastrală.

Cu toate acestea, în 2007 procuratura a solicitat anularea tranzacției pe motiv că prețul obținut pentru clădire ar fi fost prea mic și că ar fi fost vândut în mod ilegal fără petrecerea unei licitații.

După ce instanța de fond a respins acțiunea de două ori ca tardivă, în 2013 Curtea de Apel Chișinău a anulat contractul, constatând că autoritățile publice au comis o greșeală atunci când au vândut clădirea și au validat contractul de vânzare-cumpărare, deoarece casa de cultură făcea parte din domeniul public și nici nu ar fi trebuit să fie vândută.

Reclamanta a depus o cerere de recurs, însă ea a fost respinsă în 2014.

Acțiunea reclamantei cu privire la faptul că instanța de apel eșuase să ofere despăgubiri pentru investițiile în renovarea clădirii a fost de asemenea declarată inadmisibilă.

Ea a inițiat ulterior o acțiune civilă împotriva consiliului local și a procuraturii pentru a recupera banii investiți în clădire, însă aceasta a fost și ea respinsă în 2019.

Între timp, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantei pentru complicitate cu fostul primar de Pojăreni, însă procesul penal a fost suspendat și rămâne astfel până în prezent.

Invocând încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta a susținut că ea a fost lipsită abuziv de clădirea și terenul aferent fără a primi despăgubiri. De asemenea, ea a susținut că procesul penal împotriva ei a fost inițiat pentru a o intimida și a o descuraja de la menținerea cererii în despăgubire.

Curtea a observat că în acțiunea sa din 31 iulie 2007, Procuratura Ialoveni a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare a clădirii pe motiv că prețul acestuia fusese diminuat și că nu fusese respectată procedura de înstrăinare a bunului imobil. În același timp, instanța de fond a respins această acțiune de două ori ca fiind tardivă. Cu toate acestea, Curtea de Apel Chișinău a decis anularea contractului de vânzare-cumpărare a clădirii pe un motiv care nu fusese invocat de către procuratură, motivând că acea clădire făcea parte din domeniul public și că nu putea fi înstrăinată. Totodată, Curtea de Apel Chișinău a eșuat să precizeze cadrul legal în baza căruia ea a considerat că respectiva clădire făcea parte din domeniul public.

De asemenea, Curtea a constatat că reclamanta a fost lipsită de proprietatea sa fără a beneficia de compensații în acest sens. Instanțele naționale au obligat Primăria Pojăreni să restituie reclamantei doar costul clădirii, id est 49000 lei, fără a ține cont de pretențiile sale cu privire la investițiile efectuate de către aceasta pentru renovarea clădirii.

Deși Guvernul a menționat expres că reclamanta a făcut investiții majore în renovarea clădirii pe propriul său risc, aceasta nedispunând toate actele permisive în acest sens, Curtea nu a considerat necesar să se pronunțe cu privire la acest aspect important.

În cele din urmă, Curtea a constatat că aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că modul în care reclamanta a fost privată de dreptul său la respectarea proprietății sale a constituit o sarcina individuală excesivă, iar autoritățile nu au putut asigura un echilibru corect dintre interesul general și dreptul de proprietate al reclamantei. În consecință, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a dreptului reclamantei la respectarea bunurilor sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a conchis că reclamanta a suferit un prejudiciu material, care ar putut fi evitat, în cazul în care Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție ar fi menținut hotărârea instanței de fond. De asemenea, deși Guvernul a invocat că reprezentantul reclamantei a depus pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă cu depășirea termenului acordat în acest sens, Curtea a acceptat argumentul avocatului că documentul la care lucrase a eșuat și că el a trebuit să-l refacă, de la zero, fără să ofere detalii în acest sens.

Astfel, Curtea i-a acordat reclamantei 160000 de euro pentru prejudiciul material, 5000 de euro pentru prejudiciul moral și 2000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.