Apcov c. Republicii Moldova și Rusiei

     La 30 mai 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o hotărîre în cauza Apcov c. Republicii Moldova și Rusiei (cererea nr. 13463/07).
Reclamantul Sergiu Apcov, este cetățean moldovean născut în 1976 și locuiește în Tiraspol. În fața Curții, reclamantul a pretins încălcarea prevederilor articolului 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând condițiile de detenție inumane.
În ianuarie 2005 reclamantul a fost arestat și deținut în arest în autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană („RMN”), fiind acuzat de comiterea infracțiunii de jaf. Potrivit reclamantului, el s-a aflat în detenție până în 8 iulie 2005, cînd a fost eliberat pe cauțiune. Ulterior, în august 2006, în temeiul hotărârii Judecătoriei Tiraspol, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, aflându-se în detenție până în aprilie 2012.
În special, reclamantul a pretins că în timpul detenției ar fi fost deținut în condiții inumane, împreună cu alte persoane infectate cu HIV, și supus maltratărilor, și că medicul penitenciarului a folosit aceeași seringă pentru toți deținuții, astfel infectîndu-l cu HIV. Potrivit reclamantului, el a solicitat în numeroase ori să fie examinat de un medic în legătură cu diagnosticul său HIV, cu toate acestea, administrația penitenciarului i-a ignorat solicitările. De asemenea, penitenciarul nu dispunea de un medic dentist.
Atît din materialele cauzei, cît și din declarațiile părților reiese că reclamantul nu a informat niciodată autoritățile moldovenești despre detenția sa în „RMN” sau despre procedurile penale în privința sa.
Curtea, examinând pretenţiile formulate în temeiul articolelor 3, 5 § 1 și 6 § 1 din Convenție, a constatat că reclamantul, suferind de HIV și avînd nevoie de un tratament medical adecvat, nu a beneficiat de asistență medicală primară. De asemenea, la un moment dat, reclamantul, avînd nevoie de un tratament stomatologic urgent, care nu i-a fost acordat, a fost nevoit să solicite ajutorul colegilor de celulă pentru a-și îndepărta dinții.
În cele din urmă, Curtea a concluzionat că în circumstanțele prezentei spețe lipsa unei îngrijiri medicale adecvate și a condițiilor de detenție a reclamantului au reprezentat un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 al Convenției.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a concluzionat că nu a avut loc o violare a prevederilor Convenției de către Republica Moldova și a stabilit că Republica Moldova nu poartă răspundere pentru încălcarea drepturilor reclamantului în prezenta cauză, or, aceasta în continuare optează pentru restabilirea controlului asupra teritoriului transnistrean, ca expresie a jurisdicției sale, luând măsuri de asigurare a respectării drepturilor individuale ale reclamanților.
Cu toate acestea, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada în cauză. În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pentru „RMN”, responsabilitatea Rusiei în cadrul Convenției este implicită în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamantului (a se vedea în acest sens hotărîrile Ilașcu și alții, Catan și alții, Mozer).
Astfel, ținînd cont de toate circumstanţele cauzei şi argumentele părţilor, Curtea a considerat că Federația Rusă a încălcat dispozițiile articolelor 3, 5 § 1 și 6 § 1 din Convenţie, fiind obligată să achite reclamantului sumele de 40 000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 3 000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.