A.P. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 26 octombrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza A.P. v. Republica Moldova (cererea nr. 41086/12).

Cererea se referă la investigarea ineficientă a unor acuzații de viol și abuz sexual în privința unui minor.Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2006, reclamantul, care la momentul evenimentelor avea vârsta de cinci ani, ar fi fost violat și abuzat sexual de către un minor de 12 ani. El i-a povestit mamei sale despre pretinsele agresiuni sexuale la care ar fi fost supus. În perioada 2010-2011, mama reclamantului a depus două plângeri penale la procuratură, solicitând investigarea pretinselor fapte de abuz sexual.Potrivit unui raport de evaluare psihologică, reclamantul suferea de tulburări emoționale, cognitive și comportamentale provocate de abuz sexual,precum și de abuz fizic și psihologic în desfășurare.După audierea reclamantului și a presupusului făptuitor, procurorul responsabil de caz a respins plângerile ca nefondate.Mama reclamantului a contestat aceste ordonanțe la procurorul ierarhic-superior și, ulterior, la judecătorul de instrucție, însă fără succes.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolelor 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând ineficiența anchetei cu privire la faptele de abuz sexual. Curtea a considerat oportun să examineze plângerea reclamantului doar în baza Articolului 3 din Convenție (a se vedea X și alții v. Bulgaria [MC], nr. 22457/16, §149, 2 februarie 2021).

Guvernul a susținut că autoritățile au efectuat o anchetă completă și obiectivă cu privire la acuzațiile de abuz sexual, susținând, inter alia, că principalul obstacol în acumularea promptă a probelor a constituit întârzierea inexplicabilă (de patru ani de la presupusele evenimente), cu care mama reclamantului depusese plângerea în acest sens.

Curtea a notat că, ținând cont de concluziile raportului psihologic efectuat în privința reclamantului,autoritățile naționale erau obligate să efectueze o anchetă minuțioasă pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei.De asemenea, Curtea a reiterat că, deși la momentul evenimentelor presupusul făptuitor nu atinsese vârsta răspunderii penale și că nu ar fi fost posibil să fie inițiată o procedură penală împotriva lui, în astfel de situații și, în special, având în vedere că faptele reclamate puteau echivala cu un tratament contrar Articolului 3 din Convenție, autoritățile trebuia să-și îndeplinească obligația procedurală pozitivă de a investiga faptele invocate de către mama reclamantului (X și alții v. Bulgaria, pre-citată, § 220).

Cu referire la minuțiozitatea anchetei desfășurate în prezenta cauză, Curtea a constatat că nici poliția, nici procuratura și nici judecătorul de instrucție nu au ținut cont de concluziile raportului psihologic efectuat în privința reclamantului. Curtea a notat că respectivul raport a constituit o probă care ar fi trebuit să fie luată în considerare în cadrul investigației efectuate de către autorități.Judecătorul ar fi putut să audieze psihologul care a întocmit acel raport sau să dispună efectuarea unei expertize psihologice repetate de către un psiholog-criminalist calificat în acest domeniu.

Curtea a reținut argumentul Guvernului cu privire la tardivitatea plângerii depuse de către mama reclamantului și nu a negat faptul că intervalul lung de timp avusese un impact negativ asupra capacității autorităților de a acumula probe. Cu toate acestea, ea considerat că acest fapt nu scutește autoritățile de obligația de a efectua o anchetă minuțioasă din momentul în care i-au fost aduse la cunoștință acuzații de abuz sexual asupra unui minor.

De asemenea, Curtea a observat că pe parcursul anchetei preliminare, reclamantul nu a fost asistat de către un psiholog sau de orice alt expert, concluzionând că, din cauza vulnerabilității sale, reclamantul – victimă a unui abuz sexual –nu a fost protejat și asistat în mod adecvat în timpul procedurilor interne (N.Ç. v. Turcia, nr. 40591/11, § 105, 9 februarie 2021).

Prin urmare, Curtea a considerat că investigația efectuată de către autoritățile naționale nu a fost eficientă și a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție.

În consecință, Curtea a acordat reclamantului 7500 euro pentru prejudiciul moral și 3360 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie