A.C. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 30 noiembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza A.C. v. Republica Moldova (nr. 60450/13).

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 3 și 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând caracterul inadecvat al asistenței medicale acordate în timpul detenției sale, precum și faptul că ar fi fost împiedicat de către autoritățile naționale să-și exercite dreptul său de a depune o cerere individuală în acest sens în fața Curții.

Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului 3 din Convenție, reclamantul a menționat, în special, un incident din luna martie 2013, atunci când avusese o durere dentară pentru care primise tratament cu o presupusă întârziere de 14 zile. De asemenea, reclamantul a invocat lipsa unui tratament adecvat împotriva afecțiunilor aferente HIV pe parcursul detenției sale, în special o pretinsă întrerupere a tratamentului său pentru o perioadă de 5 zile, cauzată de transferul său la o altă instituție penitenciară.

În acest sens, Guvernul a prezentat cartela medicală a reclamantului, în care era indicat faptul că îi fusese extras un dinte, însă lipseau orice înregistrări cu privire la medicamentele analgezice prescrise împotriva durerii dentare. De asemenea, conform cartelei medicale, reclamantului i se acorda asistență medicală și tratament medicamentos în mod regulat, inclusiv împotriva afecțiunilor aferente HIV. În privința presupusei întreruperi a terapiei pentru o perioadă de 5 zile, Guvernul a susținut că reclamantul primea loturi lunare de pastile terapeutice și că el mereu avea o rezervă de pastile suficientă pentru 7 zile. Astfel, el ar fi putut să administreze pastilele din rezervă în perioada invocată.

Din aceste considerente, Curtea a constatat că, cu excepția incidentului din martie 2013, care, totuși, avusese o durată destul de scurtă și nu afectase în mod grav sănătatea reclamantului, asistența medicală acordată reclamantului în timpul detenției fusese adecvată. Curtea a concluzionat că, în aceste circumstanțe, nu fusese atins pragul de severitate prevăzut de Articolul 3 din Convenție, declarând acest capăt de cerere ca fiind în mod vădit nefondat.

Referitor la pretinsa încălcare a Articolului 34 din Convenție, reclamantul a susținut că în privința sa fuseseră aplicate presiuni nejustificate de către autoritățile din penitenciar, în urma comunicării cererii sale Guvernului în aprilie 2014. Presiunile invocate s-ar fi manifestat sub formă de amenințări privind retragerea aragazului din celula sa, instalarea căruia îi fusese autorizată anterior, și amenințări privind transferarea sa în alt penitenciar. Ulterior, în cadrul uneia dintre multiplele percheziții desfășurate în celula reclamantului în perioada iunie-septembrie 2014, acestuia îi fusese confiscat aragazul respectiv. De asemenea, el fusese transferat în Penitenciarul nr. 18 în luna septembrie 2014.

În acest context, Guvernul a menționat că alegațiile privind presupusele presiuni nejustificate aplicate de către autoritățile din penitenciar nu fuseseră confirmate în cadrul anchetei efectuate de către Procuratura Bălți, iar reclamantul nu s-ar fi plâns vreodată de acțiunile administrației penitenciarului, inclusiv de decizia privind transferarea sa în alt penitenciar.

Curtea a notat că, în urma comunicării prezentei cereri Guvernului, celula sa fusese perchiziționată de 13 ori în perioada iunie-septembrie 2014, fiindu-i confiscate mai multe obiecte interzise, inclusiv aragazul menționat supra. De asemenea, Curtea a reținut faptul că ancheta efectuată de către Procuratura Bălți s-ar fi bazat doar pe declarațiile a doi gardieni, fără să fi inclus declarații ale medicului din penitenciar sau ale co-deținuților. În același timp, ancheta respectivă eșuase să explice coerența cronologică dintre presupusele amenințări și materializarea lor ulterioară. Astfel, Curtea a considerat că reclamantul fusese intimidat de către autoritățile naționale și descurajat să-și mențină cererea sa la Curte. Din aceste considerente, Curtea a constatat că Statul nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în baza Articolului 34 din Convenție.

Astfel, Curtea a acordat reclamantului 4500 de euro pentru prejudiciul moral și 1000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.